Domnul IOAN BĂNCESCU
Domnul IOAN BĂNCESCU, prefect al județului Suceava în perioada 1***6, va împlini sâmbătă, 18 iulie 2026, respectabila vârstă de 80 de ani. În prezent, numele lui este pomenit cu aceeași condescendență cu care era rostit în timpul mandatului. Oamenii poartă amintirea adânc imprimată în memorie conducătorilor care i-au slujit cu cinste și dreptate, mai ales, în vremea marilor schimbări, dominate de frământări, nesiguranță, uriașă presiune socială, așteptări - cum au fost cele în care IOAN BĂNCESCU s-a aflat la cârma județului, făcând din Prefectură instituția fanion a administrației publice locale. El a avut șansa să fie primul demnitar care a declanșat și condus, ferm, timp de patru ani, procesul de reîmproprietărire a celor deposedați de pământ și umiliți să lucreze, fără simbrie, pe tarlalele fostelor CAP-uri. Sub semnătura sa, în județul Suceava, s-au eliberat primele *** de titluri de proprietate pe terenurile agricole, operațiune de dimensiuni istorice, diametral opusă samavolnicului proces de colectivizare, prin care a fost înrobit țăranul român. „DEZROBIREA” sau „DECOLECTIVIZAREA” s-ar putea numi acest capitol din CV-ul prefectului IOAN BĂNCESCU. Astăzi, el este mândru că zeci și zeci de oameni, pe care nu-i mai recunoaște pe stradă, îi dau binețe, salutându-l cu respect și recunoștință. IOAN BĂNCESCU a fost și rămâne un idealist, un bărbat integru și exigent, capabil să-și afirme punctul de vedere chiar și în fața celor mai înverșunați adversari. El este un politician versat și un polemist redutabil. La ceas aniversar, noi cei ce cunoaștem îndeaproape omul și valoarea lui, îi dorim viață îndelungată și sănătoasă, fără prezența bolilor legate de vârstă, aceeași acuitate intelectuală și plăcere de viață. LA MULȚI ANI!